Trei prahoveni sunt anchetați pentru uz ilegal de armă și braconaj. La percheziții, polițiștii au găsit, la domiciliile cestora, trofee de vânătoare, carne de vânat, dar și arme letale.

“La data se 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 4 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă fără drept și braconaj, la domiciliile a trei bărbați cu vârstele de 28, 48 respectiv 49 de ani, din comuna Filipeștii de Târg.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri provenite din săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul cauzei precum: 21 de kg de carne de vânat, două bucăți de piei provenite de la porci mistreți, două trofee căprior, două arme letale de vânătoare deținute în mod legal, precum și 178 de cartușe.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCod galben de instabilitate atmosferică şi vânt, vineri, în jumătate de ţară
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET