Un tânăr de 22 de ani, din Șoimari, s-a înecat, astăzi, la un ștrand din orașul Boldești-Scăeni. În cauză de fac cercetări pentru ucidere din culpă.

“La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești Scăieni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi înecat la un ștrand din oraș.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba de un tânăr căruia un echipaj din cadrul SAJ Prahova îi efectua manevre de resuscitare.

Ulterior, tânărul în vârstă de 22 de ani, din comuna Șoimari, a fost declarat decedat, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei”, a informat IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPloieşti. Teste Papanicolau şi HPV gratuite, pentru femeile între 24 şi 64 de ani
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Cele 9 porunci bisericești