Polițiștii au fost contactați, luni seară, de un bărbat, care susținea că a spart mai multe geamuri ale unei instituții publice.

Tânărul, din Bucov, a fost săltat din locuință, dus la audieri, iar apoi în arest. S-a dovedit că acesta vandalizase sediul unei primării.

“La data de 1 mai a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Bucov, despre faptul ar fi distrus geamurile de la ușile de acces, precum și un geam lateral ale unei instituții publice din comuna Bucov.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul s-ar fi deplasat în curtea instituției, spărgând mai multe geamuri, ulterior plecând de la fața locului.

Bărbatul în cauză, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit la domiciliul său, fiind imobilizat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Incidentele s-ar fi petrecut la sediul Primăriei Bucov, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Tânărul care s-a autodenunțat a fost pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea sediului profesional și distrugere, a mai precizat IJP Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentSituațiile halucinante se țin lanț în cazul Euroins. Fondul de Garantare a Asiguraților funcționează ca un lichidator!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET