Primarul comunei prahovene Şotrile, Bogdan Davidescu, este persoana audiată, joi, de procurorii DIICOT Ploieşti în legătură cu comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj, el fiind suspectat de comiterea acestor fapte.

“Nu știu, e o răzbunare. Ne cunoaștem și atât. Nu este adevărat. Nu am șantajat pe nimeni”, a declarat primarul PSD.

“La data de 25.10.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat 2 percheziţii pe raza comunei Șotrile, jud. Prahova, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice, într-o cauză în care se efectuază cercetări faţă de un suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.

În fapt, s-a reținut faptul că în perioada 2016 – 2017, suspectul a început o relație de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar și influențată de autoritatea suspectului.

Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continuie respectiva relaţie, suspectul a început să o șantajeze, amenintând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromițătoare cu caracter pornografic, reperezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinților acesteia în cazul în care nu va continua relația de concubinaj.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice în vederea continuării cercetărilor”, a informat DIICOT.

Articolul precedentPrimarul comunei Șotrile, bănuit de şantaj, act sexual cu un minor și pornografie infantilă
Articolul următorCălător mort într-un tren care circula între București și Ploiești
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.