Reprezentanții ADR Sud Muntenia și cei ai Primăriei Sinaia au semnat, la Călărași, contractul de finanțare pentru un nou proiect din fonduri europene care va fi derulat în stațiunea prahoveană.

Contractul de finanțare semnat  de Mariana Vișan, director adjunct Organism Intermediar POR, și Gheorghe Bădăran, viceprimarul orașului Sinaia, vizează proiectul „Centru S – loc de bine”. Primăria Sinaia încearcă, astfel, creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, accesând finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (Regio), în cadrul Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 „Investițiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul specific 8.3 – „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”. Grupul țintă este reprezentat de persoanele vârstnice.

 

“Prin înființarea centrului social «Centru S – loc de bine», administrația locală își propune o îmbunătățire a calității vieții celor 75 de beneficiari din categoria persoanelor vârstnice și stimularea activităților de socializare destinate acestora. De asemenea, extinderea, modernizarea și dotarea centrului social fără componență rezidențială creează condiții optime de lucru pentru angajații centrului social. Implementarea proiectului necesită investiții în valoare totală de 5.163.477, 70 lei, din care peste trei milioane de lei reprezintă alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională, contribuția din bugetul de stat depășește 1,2 milioane de lei, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind mai mare de 88 de mii de lei”, au anunțat reprezentanții ADR Sud Muntenia.

 

”Prima casă monument pentru care ne-am exercitat dreptul de preemțiune a primit finanțarea prin care devine un nou reper cultural. Sinăienii își amintesc acest spațiu drept fosta Casa de Cultură, acum aflată într-o stare vizibila de degradare. Peste un milion de euro vor transforma spațiul în Centru S- loc de bine”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

 

 

 

 

Articolul precedentDoi tineri din Bucov, prinși în flagrant în timp ce dădeau spargerea la o societate comercială. Aceștia au fost reținuți
Articolul următorPercheziții în Prahova. Bărbat acuzat de pornografie infantilă și șantaj