Turiștii care ajung la Sinaia pentru cazare și vizitare a obiectivelor de aici și au plătit taxa de promovare turistică pentru ambele servicii își vor primi înapoi contravaloarea uneia dintre taxe.

Tot ce trebuie să facă este să depună, în nume propriu, la Primăria Sinaia, o cerere de restituire.

Conform Hotărârii de Consiliu Local 233/2018, taxa de promovare turistică este stabilită astfel:

2% din valoarea tarifelor de cazare exclusiv TVA, pentru fiecare noapte de cazare. Plătitorii acesteia sunt persoanele care beneficiază de servicii de cazare prin unitățile hoteliere care desfășoară activități pe raza orașului Sinaia. Taxa se datorează de către unitățile hoteliere, vilele, etc., care încasează taxa de la turiștii cazați.
2% din valoarea tarifelor de acces-tur ghidat și neghidat la muzee și case memoriale, exclusiv TVA. Această taxă se achită de către persoanele care beneficiază de acces – tur ghidat și neghidat la muzee și case memoriale.

Taxa se datorează de către muzeele și casele memoriale,care încasează taxa de la turiștii vizitatori ai muzeelor și caselor memoriale.

În cazul în care, o persoană achită ambele taxe de promovare (conform art.4, alin.4.1, 4.2 din HCL 233/2018), acestuia îi vor fi restituiți banii achitați pentru taxa de acces-tur ghidat, neghidat la muzee și case memoriale.

Pentru a i se restitui suma achitată, solicitantul trebuie să depună o cerere la Primăria Sinaia. Solicitarea se va transmite online la adresa de e-mail [email protected], urmând ca aceasta sa fie confirmată și înregistrată, iar suma sa fie virată în contul titularului cererii.

Cererea poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei Sinaia.

Articolul precedentAccident la Strejnic, în Prahova. Trei persoane rănite!
Articolul următorO bandă a DN 1, blocată, vineri,pentru lucrări în dreptul comunei Brazi
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.