Milică Voinescu, primarul comunei Olari, își pierde mandatul în urma unui dosar de conflict de interese din anul 2014. Milică Voinescu (PSD) a pierdut, la începutul lunii octombrie, și ultima cale de atac împotriva deciziei Agenției Naționale de Integritate prin care fusese declarat incompatibil.

În 2014, ANI a emis un comunicat de presă prin care primarul comunei Olari era acuzat de conflict de interese pe motiv ca a emis dispoziții prin care s-a produs un folos material pentru soția sa, angajată ca bibliotecară în comună.

Primarul a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești și la Înalta Curte de Casație și Justiție, ambele instanțe respingându-i apelul. Prefectura Prahova a dat curs deciziei instanțelor, emițând ordinal de încetare a mandatului, iar edilul a contestat și decizia prefectului, însă cererea de revizuire a deciziei i-a fost respinsă.
Milică Voinescu este primar al comunei Olari din anul 2004.

Articolul precedentDoar 160 de persoane, selectate la bursa locurilor de muncă în Prahova
Articolul următorPrimăria Ploiești dă 80.000 de lei pentru un studiu de oportunitate în vederea monitorizării video a orașului!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.