După ce majoritatea PSD-ALDE din Consiliul Local Ploiești nu a validat de două ori la rând proiectul privind contractarea unui nou credit bancar de către municipalitate, primarul Adrian Dobre a explicat încă odată pentru ce sunt necesari banii respectivi.

Dacă prima oară edilul a  venit cu o variantă de 200 de milioane, ulterior a propus contractarea a 188 de milioane pe 10 ani, însă ambele variante fiind respinse de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul Local.

„Municipiul are sume foarte mici la venituri, mai ales după modificările bugetare de anul trecut. Sunt multe lucrări care trebuie finalizate. Canalizare de exemplu.  Indiferent de situaţie, o lucrare de  canalizare se termină cu asfaltarea întregii străzi. Sunt o serie de lucrări, unele chiar contractate, unele sunt în fază finală de licitaţie, dar nu ne mai putem bizui pe bani pe care noi îi calculam probabil în 2016, 2017, până să apară această modificare bugetară. Astfel încât, noi am rămas fără bani de investiţii.
Noi nu putem lăsa aceste investiţii fără acoperire şi trebuie să facem un credit. Creditul respectiv are ca adresabilitate numai lucrări importante pentru Ploieşti, inclusiv centrul de radioterapie, canalizare,  pasajele de pe Bulevardul Bucureşti, investiţii pe fonduri europene, giratoriul de la Bucov.
Fără acest credit nu putem demara aceste  lucrări. Varianta este de obţine  un credit. Presiunea pe buget nu este foarte mare.
Observ că din partea PSD-ului nu se doresc aceste investiţii. Orice tergiversare ne îndepărtează de şansa de a obţine banii respectivi… Faţă de 2016, bugetul de salarii s-a dublat, a crescut şi salariul minim pe economie şi atunci şi tarifele pentru servicii au crescut. Nivelul cheltuielilor de funcţionare este foarte mare faţă de acum 4 ani.
Trebuie să existe şi deschidere, vot în Consiliul Local. PSD şi ALDE să nu mai vină să spună: «noi nu ştim , n-am văzut». În momentul în care pui documentele pe masă. De credit se vorbeşte din luna august.  Au ştiut toţi despre ce este vorba“, a precizat primarul Adrian Dobre.

Articolul precedentCriza financiară își spune cuvântul la Ploiești: Fără concert de REVELION!
Articolul următorRestricţii de trafic şi trasee TCE deviate, miercuri, la Ploieşti, pentru repetiţiile dinaintea paradei de 1 Decembrie