Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, s-a declarat bucuros de faptul că Guvernul Dăncilă a picat în urma moțiunii de cenzură inițiată de liberali și susținută de majoritatea parlamentară aflată în opoziție a trecut în urma votului din Parlamentul României.

”PNL a doborât, prin moţiune de cenzură, Guvernul care şi-a bătut joc de Ploieşti!
În calitate de primar al Municipiului Ploieşti, rezultatul votului de astăzi din Parlament mă bucură extraordinar de mult. Guvernul incompetent condus de Viorica Dăncilă a fost demis în urma unui demers politic iniţiat de PNL. E o reuşită politică importantă care confirmă statutul Partidului Naţional Liberal ca principală forţă politică a României.
Speranţa mea este că, la Palatul Victoria, se va instala un nou Guvern care va încerca să repare răul făcut de guvernările PSD-iste Municipiului Ploieşti. Începând, cred eu, cu o foarte necesară rectificare bugetară.
Mai mult ca niciodată, sunt convins de victoria Preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale şi că proiectul nostru comun de a construi România Normală va putea fi pus în aplicare”, a scris primarul Dobre pe pagina personală de Facebook.

Articolul precedentSenatorul Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova: Victoria României Normale! România are nevoie de o guvernare liberală!
Articolul următorExplozie de la o butelie în comuna Valea Călugărească. O persoană a fost rănită