Meteorologii spun că vremea va fi anormal de caldă în ultimele zile ale acestui an, de Crăciun și de Revelion temperaturile urmând să urce chiar și până la 20 de grade în unele zone din țară.

În perioada Crăciunului, maximele vor ajunge până la 10 grade Celsius, iar de Revelion vor depăși această valoare. Ninsori sunt anunțate doar în zonele montane, iar vremea se va menține anormal de caldă și în prima săptămână din 2020.

Potrivit ANM, în Transilvania se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 3 – 7 grade, iar în perioada 16 – 20 decembrie sunt estimate valori chiar şi mai ridicate, de 6 – 10 grade. Minimele termice se vor situa între -3 şi 0 grade, iar valori mai mici vor fi doar în zonele depresionare.

La munte, în perioada 16 -20 decembrie, temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade, iar minimele între -7 şi -1 grad, în medie. Precipitații mixte, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare se vor semnala doar spre sfârşitul intervalului.

Ultima săptămână din an vine cu valori mai ridicate decât cele normale în toate regiunile, iar prima săptămână din 2020 aduce temperaturi peste medie pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale în toată țara.

 

Articolul precedentÎncepând de astăzi a intrat în vigoare noul mers al trenurilor
Articolul următorȘedință solemnă în Parlament cu prilejul aniversării a 30 de ani de la Revoluție
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.