Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a pus  în dezbatere publică, în formă actualizată, proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar, pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Astfel, schema de ajutor de stat HoReCa 2  permite înscrierea electronică în cadrul a doi piloni, respectiv:
Pilonul 1, care presupune compensarea creșterii cheltuielilor totale în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 față de cele aferente aceleiași perioade a anului 2021, cu excepția cheltuielilor cu energia electrică și/sau gaz, creșteri de costuri generate de criza războiului din Ucraina;

Pilonul 2, care presupune compensarea cu maxim 30% din creșterea costului eligibil cu energia electrică și/sau gaz în perioada 1 februarie 2022 – 31 decembrie 2022, creșteri de costuri generate de criza războiului din Ucraina.

Aplicanții vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni sau doar pe unul dintre cei doi piloni.
Schema se derulează de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la data limită impusă de Cadrul Temporar Ucraina, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de  31 decembrie 2024, în limita creditelor bugetare alocate cu această destinație.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorPNL Prahova: Toate documentele necesare desfășurării activității industriale în România vor fi obținute online și din același site