În urma unei ordonanţe elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, racordarea la gaze a devenit gratuită. Astfel, românii au decis că este potrivit să facă acum o investiţie de acest fel, care să fie şi de viitor.

Oamenii care vor să “tragă gaze” acasă trebuie să țină minte că racordarea este gratuită pentru toate persoanele fizice, indiferent unde e locul de consum, și se face în cel mult 90 de zile, potrivit unui nou ordin, 178/2020, elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. De la începutul lunii decembrie şi până acum, în toată țara, s-a înregistrat un nou val de cereri de branşare la reţeaua de gaze naturale.

Principala explicaţie a cetăţenilor este numărul mare de avarii înregistrate la sistemul centralizat de termoficare, dar sunt motivaţi şi de faptul că beneficiază de racordare gratuită din partea distribuitorului, lucrări ce trebuie executate în termen de 90 de zile. 

Care este procedura de racordare la gaze

Pentru a putea beneficia de acest serviciu, persoanele fizice trebuie să depună la serviciul de distribuţie o cerere de racordare.

Ulterior, regulamentul impune operatorului de distribuție să efectueze o serie de lucrări: evaluarea cererii de racordare; stabilirea soluției tehnice pentru realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991; execuția obiectivului/conductei necesare racordării; dar şi alte lucrări. Toate acestea cad în sarcina distribuitorului. Altfel spus, ceţăţenii nu au de completat decât cererea de racordare, după care operatorul de distribuție suportă toate costurile.

Articolul precedent18 localități din Prahova, în scenariul roșu
Articolul următor20 decembrie: 3.350 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore! Situația în fiecare județ!