În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au desfășurat acțiuni pe DN 1, dar și în municipiul Câmpina și pe în Bănești, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute și 4 permise de conducere pentru depășirea vitezei legale. Valoarea totală a sancțiunilor depășește 25.000 de lei.

Aceste acțiuni vor continua și în zilele următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din județ. Le reamintim participanților la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte regimul legal de viteză, să nu depăşească coloana de autovehicule, să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier și să fie atenți la semnalele polițiștilor rutieri.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident grav în Urlați. Motociclist decedat în urma impactului cu un autoturism
Articolul următorProgramul teraselor și restaurantelor a fost prelungit de guvern