Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță un nou record înregistrat de Sistemul Garanție – Returnare (SGR): peste 498,3 milioane de ambalaje au fost colectate și returnate doar în luna mai, ceea ce înseamnă aproape 17 milioane de ambalaje pe zi. Oficialul susține că aceste cifre reflectă un progres semnificativ în reciclarea la nivel național, în special în ceea ce privește dozele din aluminiu.

Din totalul ambalajelor returnate, peste 254 milioane au fost PET-uri, peste 107 milioane sticle și peste 136 milioane doze de aluminiu. În plus, 33.287 tone de ambalaje colectate au ajuns în fabricile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime, contribuind la economia circulară și reducerea emisiilor.

Fechet a menționat și extinderea rețelei naționale de puncte automate de returnare. În luna mai, au fost instalate 177 de noi RVM-uri, cele mai bune performanțe fiind raportate în județele Brăila, Mureș, Sălaj și Călărași. În județul Vaslui, a fost introdus un sistem inovator care permite returnarea vrac a tuturor tipurilor de ambalaje, inclusiv sticlă, fără sortare prealabilă.

Ministrul a subliniat că rata de reciclare a dozelor din aluminiu a ajuns la aproape 74%, un salt major față de 49% în 2024 și 35% în 2022. Cele mai performante județe în această privință sunt București, Timiș, Cluj, Ilfov și Constanța.

Oficialul consideră că aceste rezultate arată încrederea tot mai mare a populației în sistemul SGR și adoptarea obiceiului de a returna ambalajele ca parte dintr-un comportament responsabil față de mediu. Ministerul Mediului vizează acum extinderea acestui succes și în mediul rural, prin testarea unor RVM-uri mobile care să aducă sistemul mai aproape de cetățeni.

 
 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentFRAUDE TELEFONICE ȘI ȘANTAJ CIBERNETIC: ANTREPRENORII, ȚINTE TOT MAI VULNERABILE ALE INFRACȚIUNILOR DIGITALE
Articolul următorESTE OFICIAL: SE POATE CIRCULA PE AUTOSTRADA A1 DE LA BUCUREȘTI PÂNĂ LA CURTEA DE ARGEȘ