În urma deciziilor politice din ultima parte a anului 2022, mai multe categorii sociale sau profesionale vor beneficia de majorări ale veniturilor. Chiar dacă sunt departe de a compensa diferențele provocate de inflație, unele dintre majorări ajung la câteva sute de lei.

Salariul minim pe economie va crește

Majorarea salariului minim brut va fi 18%, crescând astfel de la 2.550 de lei la 3000 de lei. Asta înseamnă o diferență în plus de 450 de lei brut sau 374 de lei net. 200 de lei vor fi netaxați de stat.

Alocațiile vor crește de la 1 ianuarie 2023, cu rata inflației din 2021, adică 5,1%

Majorarea înseamnă doar 12 lei în plus. Dacă un copil avea în decembrie 243 de lei, în ianuarie va avea 255 de lei.

Punctul de pensie va fi majorat cu 12,5%

De la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va crește de la 1.586 de lei la 1.785 de lei. La fel se majorează și pensia minimă garantată. Aceasta va fi de 1.125 lei.

Articolul precedentPercheziții în Ploiești și Bărcănești. Peste 100 kg de artificii, pregătite să fie vândute ilegal
Articolul următorPensionarii cu venituri până la 1.608 lei vor beneficia de medicamente compensate 90%