Scandalul continuă în ceea ce privește salubritatea din Ploiești! Primarul Adrian Dobre a declarat, marți, că ia în calcul rezilierea contractului încheiat cu Rosal pentru curățenia căilor publice din Ploiești.

Asta după o perioadă în care a criticat activitatea operatorului de salubritate, atât în domeniul ridicării deşeurilor, activitate contractată prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, cât şi-n privinţa curăţeniei străzilor, unde există un contract direct încheiat între municipalitate și societatea respectivă.

Iar scandalul este cu atât mai mare cu cât Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova cere rezilierea contractului cu operatorul de salubritate Rosal. Prin ADI Deșeuri, 36 de primării, membre ale asociației, fac parte din contractul care prevede colectarea deșeurilor menajere. De-a lungul timpului au existat nenumărate reclamații cu privire la activitatea operatorului, iar unele dintre acestea s-au concretizat în abateri înregistrate la ADI.
Mai exact, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, care este și președintele acestei asociaţii, a anunţat recent că a constatat o a treia abatere a operatorului faţă de obligaţiile asumate, motiv pentru care a cerut juriștilor instituției să declanşeze procedura de reziliere a contractului.
Astfel, după o lungă perioadă în care s-a arătat nemulţumit de activitatea operatorului, amintind că decizia nu-i mai aparţine Primăriei, ci tuturor unităţilor administrative din sectorul deservit de Rosal, primarul Dobre a salutat astăzi anunţul venit de la ADI Managementul Deşeurilor.
“Văd că au început să vină cu o serie de decizii, inclusiv cea de reziliere, pentru că sunt încălcate reguli stabilite prin contract. Mă bucur să văd faptul că lucruri pe care eu le-am sesizat de-a lungul timpului referitoare la proasta gestionare a colectării deşeurilor menajere de pe platforme şi colectării selective au ajuns în atenţia ADI-ului şi au dus la declanşarea acestei proceduri”, a afirmat, marţi, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.
Edilul a mers mai departe şi a atras atenţia reprezentanţilor firmei de salubritate că “se poate întâmpla acelaşi lucru” şi în cazul acordului încheiat direct cu municipalitatea, de fapt al acordurilor dacă e să fim riguroşi până la capăt, pentru că discutăm despre o împărţire a teritoriului Ploieştiului în două zone, fiecare cu un contract propriu.
“Uitaţi-vă că în momentul de faţă, după ce a trecut să spunem cea mai mare parte a toamnei, sunt foarte multe străzi, în special în cartierele de case, unde deşeurile vegetale n-au fost ridicate. Atrag atenţia celor de la Rosal, am avut şi discuţii personale cu ei, văd că nici în momentul de faţă anumite străzi nu au fost curăţate”, a mai avertizat primarul Dobre.

Vă reamintim faptul că, în conformitate cu master-planul judeţean de deşeuri, activităţile de colectare, transport şi depozitare nu mai sunt gestionate de primăriile din Prahova, cu o singură excepţie, ci de o asociaţie de dezvoltare din care fac parte Consiliul Judeţean şi 103 dintre cele 104 primării.

Practic, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Prahova” (n.r. ADI Deșeuri) a beneficiat de investiţiile importante făcute prin proiectele europene ale Consiliului Judeţean şi mai departe s-a ocupat în numele tuturor acestor primării componente de delegarea serviciilor de salubritate.

Judeţul a fost împărţit pe mai multe sectoare, iar zona din care face parte şi Ploieştiul a fost câştigată de Rosal Grup.

Doar coincidenţa a făcut ca acelaşi operator să fi făcut şi înainte curăţenie în municipiu, motiv pentru care, pe lângă contractul cu ADI, firma este sub contract şi cu Primăria, pentru celelalte activităţi rămase, respectiv curăţenia căilor publice şi întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă.

Articolul precedentAngajații TCE Ploiești amenință, din nou, cu greva
Articolul următor500 lei, amenda pentru rețelarii care distrug strazile din Ploiești și uită să le aducă la starea inițială! Primăria promite amenzi mai mari pe viitor!