Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, luni, la sediul Ministerului de Interne, că la SMURD vor fi aduși piloți rezerviști. Astfel, spune ministrul, elicopterele SMURD din Iași, Arad, Craiova și Constanța vor putea să zboare și noaptea, în misiuni.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel VELA, a susținut o declarație de presă la sediul ministerului.

”Avem o veste bună pentru toți cetățenii din zona Moldova, zona Banat, zona Oltenia, zona Dobrogea. Am luat legătura cu piloți rezerviști din cadrul Inspectoratului de Aviație și au acceptat să revină în sistem. Doresc să le mulțumesc. Sunt eroi, sunt patrioți care au răspuns la chemarea ministrului, pentru a-și face datoria față de țară. Țara are nevoie de ei. Vor avea misiuni de noapte pentru salvarea pacienților.

Respectul meu trebuie adus, în faţa opiniei publice, domnului general Ioan Cristinel, domnului comandor Neculai Chiriţă, domnului comandor Emil Bucurescu şi domnului Puiu Ştefan. Toţi patru au peste 1000 de ore de zbor şi pot îndeplini condiţia de comandant de aeronavă SMURD, astfel încât elicopterele SMURD din Iaşi, Arad, Craiova şi Constanța să poată executa misiuni de noapte pentru salvarea pacienţilor sau celor accidentaţi.

Anunțăm cetățenii că în acest semestru vor opera și cele patru elicoptere. În total, vor fi șase aeronave SMURD disponibile.

Elicopterele SMURD din Iași, Arad, Craiova și Constanța vor putea executa misiuni de noapte. La Iași și Jibou nu există încă condiții tehnice.

În perioada Crăciunului, au fost salvați patru oameni la Iași, în urma unui transplant.

Voi propune o inițiativă normativă prin care toate orașele și municipiile din România să aibă posibilitatea să-și amenajeze locuri pentru decolări, astfel încât tot ceea ce ține de SMURD să fie mai aproape de oameni”, a declarat ministrul Marcel Vela.

 

Articolul precedentPensiile vin cu întârziere în această lună!
Articolul următorCe licee din Marea Britanie oferă burse pentru tinerii români
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.