S-a întâmplat ieri, în jurul orelor 20.40. Un echipaj auto al Poliției Locale Ploiești care executa serviciul de patrulare, a observat un incident între doi conducători auto, la intersecția str. Gh. Lazăr cu B-dul Republicii.

Conducătorul unui autoturism marca SAB a blocat accesul altui autoturism, marca Opel, iar din prima mașină au coborât trei persoane care s-au îndreptat amenințător către șoferul celui de-al doilea autoturism.

Polițiștii locali au intervenit pentru aplanarea conflictului, au procedat la încătușarea celor trei persoane recalcitrante, solicitând sprijinul echipajului de intervenție al Poliției Locale, cât și al lucrătorilor din cadrul Secției nr.1 de Poliție.  

Persoanele în cauză au fost conduse la Sectia nr.1 Poliție pentru continuarea cercetărilor. 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentFemeie lovită pe trecerea de pietoni pe DN 1, la Potigrafu
Articolul următorCulisele statului paralel | Demolări cu SCANDAL pentru Portul Călărași! Cum și-au ridicat șmecherii vile de lux pe terenul statului – Reportaj exclusiv