Simona Halep (3 WTA) a învins-o în două seturi pe Elise Mertens ( 17 WTA), scor 6-4, 6-4, reușind să avanseze în sferturile de finală de la Australian Open, pentru a patra oară în carieră.

„A fost un meci bun din punct de vedere al tenisului, și cred că și fizic a fost ridicat nivelul. Ea a jucat foarte bine, a jucat un pic diferit față de meciurile de dinainte, dar și eu am fost solidă pe picioare, am lovit mingea destul de puternic. Game-urile pe care le-am pierdut au fost pentru că am jucat un pic mai moale, dar și ea a fost la un nivel ridicat. Mă bucur enorm că am reușit să câștig acest meci în două seturi”, a declarat Simona Halep.

În turul următor o va întâlni pe Anett Kontaveit (31 WTA), care a învins-o în trei seturi, 6-7, 7-5, 7-5, pe Iga Swiatek. Simona o conduce cu 2-0 în h2h pe Swiatek, ambele, victorii clare în 2017

La încheierea acestui prim turneu de mare șlem al anului Simona o să urce pe locul 2 în ierarhia mondială a tenisului feminin.

Articolul precedentIncendii violente de vegetație uscată în Prahova. 210 hectare afectate de flăcări
Articolul următorDe astăzi, amenzi uriașe și multe ore de muncă în folosul comunității pentru cei care își deranjează vecinii
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.