Deputatul PNL Prahova, Răzvan Prișcă, a reacționat după ce proiectele asumate de PSD în ceea ce privește realizarea de spitale regionale au rămas  doar la stadiul studiillor de fezabilitate.

Până acum au fost terminate trei studii de fezabilitate, iar la Iași a început și procedura de licitație. Potrivit programului de guvernare al PSD din 2016, cu care a câștigat alegerile, până în 2020 trebuiau construite cele opt spitale regionale.

Astfel, liberalul parlamentar i-a solicitat  ministrului Sănătății, Sorina Pintea să îi prezinte un punct de vedere oficial al ministerului pe această temă.

Unul dintre obiectivele asumate de PSD în programul de guvernare este cel legat de construirea şi operaţionalizarea spitalelor regionale. În data de 5 septembrie, în cadrul evenimentului de inaugurare a noului spital de la Mioveni, aţi declarat că, în următorii 7 ani, România va avea aceste spitale regionale complet operaţionale.

Având în vedere cele menţionate anterior, vă rog, doamnă Ministru, să îmi comunicaţi următoarele:

  • Când vor fi demarate procedurile de licitaţie necesare pentru fiecare spital regional în parte?
  • Care este bugetul avut în vedere pentru fiecare spital regional în parte şi când vor fi înaintate către Comisia europeană cererile privind obţinerea finanţărilor necesare ?
  • Care este stadiul actual al celor 3 studii de fezabilitate demarate?
Articolul precedentAccident rutier la intrarea în Sinaia. Se circulă dirijat!
Articolul următorIncendiu devastator în comuna Teișani! Au fost mobilizați 16 pompieri