O echipă tânără la conducerea Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești a dus la transformarea instituției într-una dintre cele mai vizibile filarmonici din România. Vlad Mateescu, directorul general, și Georgiana Frâncu-Nae, directorul artistic, au arătat că se poate face cultură la superlativ, într-una dintre instituțiile considerate…prăfuite până în urmă cu trei-patru ani…

Cei doi,împreună cu viceprimarul George Pană, consilierul local George Botez, Răzvan Cojanu, șeful Secției Jazz, și Marian Dovanca, dirijorul, Orchestrei Populare a Filarmonicii, au prezentat, pe scurt, suprizele oferite ploieștenilor în cea de a 66 stagiune a instituției ploieștene.

Și așa cum am fost obișnuiți, noua stagiune se anunță a fi mult mai spectaculoasă decât precedenta!

Stagiunea 2018-2019
, cea cu numărul 66, sub motto-ul „Muzica noastră conține totul și ne poate da totul” (Paul Constantinescu), rostit de patronul spiritual al acesteia, cuvinte ce răsună peste generații ca un îndemn la valorificarea resurselor și culturii naționale, chintesența poporului român.

Deschiderea Stagiunii 2018-2019 pentru fiecare secție a Filarmonicii se desfășoară după următorul calendar: orchestra simfonică în data de 20 septembrie 2018, cu un concert extraordinar ce o va avea solistă pe tânăra violonistă Mălina Ciobanu și pe maestrul Radu Postăvaru la pupitrul dirijoral, Orchestra populară „Flacăra Prahovei” în data de 25 septembrie 2018 și  „Ploiești Jazz Trio” cu invitații săi Irina Sârbu (voce) și saxofonistul Daniel Torres, în data de 5 octombrie 2018, eveniment ce va fi precedat  în dimineața aceleiași zile de un concert educativ dedicat „Zilei Internaționale a Educației”,  susținut de „Ploiești Jazz Trio” .

Cel mai important eveniment al anului 2018, 1 decembrie, Ziua Națională a României, în care românii de pretutindeni sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, va fi marcat prin două concerte extraordinare: unul susținut de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Postăvaru și altul   folcloric, susținut de orchestra populară „Flacăra Prahovei”, condusă de dirijorul Marian Dovîncă.

În concertul orchestrei simfonice vom avea onoarea de a pune în scenă, în primă audiție absolută, Cantata „Moartea Eroului” din creația lui Paul Constantinescu, cu versuri aranjate de însuși compozitorul, al cărei manuscris a fost făcut cadou Filarmonicii cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la înființare de către doamnele Ilinca Dumitrescu și Conf. Univ. Dr. Sanda Hîrlav Maistorovici. Din creația lui Paul Constantinescu, Filarmonica ploieșteană a înregistrat anul trecut „Simfonia Ploieșteană”, știut fiind faptul că instituția este dotată cu aparatură de ultimă generație în domeniul acesta, iar astfel, pe termen lung, ne-am propus să înregistrăm întreaga creație a compozitorului ploieștean, considerat de către muzicologi al doilea ca importanță după George Enescu. În ideea promovării culturii naționale, în cadrul stagiunii de muzică simfonică, se mai regăsesc lucrări românești de mare valoare artistică, precum „Poema Română”, primul opus al marelui compozitor George Enescu.

Anul 2018 se va încheia cu un eveniment de mare însemnătate, ce va avea loc la Sala Coloanelor a Palatului Culturii, o podoabă arhitecturală a Ploieștiului. Este vorba despre a doua ediție a Balului Filarmonicii, la care vor participa și oficialități locale și naționale, orchestra simfonică va fi condusă de una dintre  figurile  emblematice ale  muzicii românești, Maestrul Ilarion Ionescu-Galați, cu un program în care va predomina muzica lui Johann Strauss.

Articolul precedentIncendiu la o casă parohială din Prahova! VIDEO
Articolul următorSinaia Forever-100% România
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.