Noul atacant al Petrolului Ploiești în vârstă de 30 ani, Ștefan Blănaru, a fost prezentat oficial joi, cu ocazia unei conferințe de presă la care au mai participat președintele Marius Stan și antrenorul principal Flavius Stoican.

„La acest moment, singurul transfer definitivat este acela al lui Ștefan Blănaru. El este jucătorul nostru pentru următorii doi ani, îi urez bun venit și sunt convins că ne va da și nouă o mare parte din experiența sa bogată și fructuoasă pe care o are la nivel de Liga a 2-a!”, a punctat președintele petroliștilor, Marius Stan.

Blănaru  s-a declarat fericit că a ajuns la un club de tradiție al fotbalului românesc și că își dorește ca la anul să joace la Petrolul în Liga 1.

”Sunt bucuros pentru faptul că am venit la un club de tradiție al fotbalului românesc și îi mulțumesc domnului Stan pentru că s-a gândit la mine. Sper să facem o treabă frumoasă împreună, iar la anul, pe vremea aceasta, să fim în Liga 1”, a precizat noul atacant al Petrolului Ploiești.

”Am avut multe discuții cu diferite echipe în această vară, inclusiv domnul Miriuță m-a dorit în Ungaria. Situația mea de la Hermannstadt nu a fost foarte clară, am jucat mai puțin în ultima vreme și am considerat că este mai bine să merg în altă parte. Chiar dacă am ales Liga 2, sunt convins că nu am făcut un pas înapoi!”, a adăugat noul jucător al „lupilor”.

”În Liga 1 am fost un jucător de echipă, nu neapărat un marcator. Am 30 de ani, am destulă experiență și nu mă sperie presiunea. Am mai jucat la echipe de tradiție, cum ar fi Politehnica Timișoara, și sunt genul de jucător care, după câteva evoluții în tricoul formației la care am activat, am ajuns să fiu apreciat de către suporteri, de către oamenii care vin la stadion. Sper ca lucrul acesta să se întâmple și aici! Vreau să ajut această echipă să promoveze și să jucăm, astfel, la anul pe prima scenă”, a mai spus Blănaru.

Legat de venirea atacantulu la Petrolul Ploiești, tehnicianul Flavius Stoican a susținut că „Îl apreciez în primul rând pentru că este un jucător care se pune în slujba echipei, iar acesta este cel mai important lucru pentru un antrenor. Are viteză bună, are determinare și, cu siguranță, va fi apreciat de suporterii echipei noastre”.

Ștefan Blănaru s-a antrenat, pe parcursul acestei săptămâni, alături de petroliști, așa încât el poate debuta în tricoul „galben-albaștrilor” chiar sâmbătă, cu ocazia partidei din deplasare cu Ripensia Timișoara (ora 19.45).

Articolul precedentMarius Stan, președintele Petrolului Ploiești: Velisar Dacă rămânea aici, nu avea oportunitatea să joace foarte mult și i se putea termina cariera
Articolul următorEveniment senzațional, în acest weekend, pe aerodromul de la Strejnicu