A fost aglomerație mare la Târgul de Crăciun organizat de elevii de la Colegiul Național “I L Caragiale”. Copiii au expus produsele realizate de ei și cumpărătorii nu s-au lăsat așteptați.
Elevii, de la școala pregătitoare, până la cei de liceu, au pus în vânzare, joi, între orele 10.00-18.00, produse realizate chiar de ei.

Banii strânși vor fi folosiți pentru finanțarea proiectelor derulate în cadrul colegiului.

Elevii de la fiecare clasă au propriile standuri unde au vândut obiecte de sezon, decorațiuni și cadouri.

În cadrul evenimentului a fost organizată și o tombolă. Participanții care și-au cumpărat bilete au avut șansa să câștige premiile puse la dispoziție de susținătorii proiectului: electronice și electrocasnice, o excursie la munte, bilete la film sau la Therme, articole sportive sau coșuri cu bunătăți.

La eveniment au fost prezenți și producători din Prahova și din țară, cu bijuterii handmade, decoraţiuni de Crăciun, cosmetice, costume tradiționale, dulciuri de sezon.

Ei vor dona colegiului un procent din vânzări.

Articolul precedentMaternitatea din Ploiești va fi extinsă cu bani europeni | FOTO
Articolul următorPloieșteanul care și-a torturat iubita și a filmat scenele rămâne în arest