FC Petrolul a susținut luni o nouă verificare în cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov. După egalul cu Chindia Târgoviște, formația ploieșteană s-a impus de data această cu scorul de 6-0 (1-0) în meciul în care adversară i-a fost grupa de juniori ”2002” de la ACS Kids Tâmpa Brașov.

Pentru tehnicianul Flavius Stoican a fost un prilej bun să folosească tinerii pe care îi are la dispoziție, printre aceștia aflându-se și mai mulți jucători sosiți, în probe, în aceste zile: portarii Cristian Apostolachi (18 ani, Republica Moldova, ultima dată Gloria Buzău) și Ionuț Ailenei (18 ani, Sporting Juniorul Vaslui), precum și mijlocașii Octavian Cracea (17 ani, Sporting Juniorul Vaslui) și Aurel June (17 ani, Sporting Juniorul Vaslui).

Tot ca noutate, pentru ploieșteni a evoluat și Constantin Costache (22 ani), un fost junior al Petrolului, echipă pentru care a și debutat în Liga I în 2016, el fiind, ultima dată, în lotul lui Metaloglobus București. De asemenea, Stoican a testat și un fotbalist brazilian, mijlocașul ofensiv Severo da Silva Alves Neto (29 ani), jucător ce a evoluat, până acum, la echipe din țara natală.

După o primă repriză în care au punctat o singură dată, prin Mihai Constantinescu (23), „găzarii” s-au detașat după pauză, mai înscriind de încă cinci ori, prin Raul Bucur (64), Mario Bratu (70, 80), Valentin Țicu (88) și Walace (89).

Petrolul a început jocul cu Apostolachi – Costache, Walace, Manolache, Țicu – Cracea, Enache – Constantinescu, Neto, Stoica – Bucur. Pe parcurs au mai intrat Ailenei – June, Bratu, Simionescu, Munteanu și Mihăiescu.

 

Joi, „lupii” vor susține încă un meci amical, în compania formației locale de eșalon trei SR Brașov. Partida se va disputa pe stadionul „Tineretului”, de la ora 18.00.

 

Articolul precedentVin bani de la Ministerul Sănătății! Investiții importante la principalele spitale din Prahova
Articolul următorO șoferiță de 83 de ani a dat peste un bărbat de 82 de ani, în curtea bisericii “Sf. Vasile”