Începând de azi, părinţii copiilor defavorizaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial din municipiul Ploieşti pot depune cererile pentru a obţinerea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educaţional cu valoarea nominală de 500 lei/an şcolar, acordat din fonduri externe nerambursabile, potrivit O.U.G. nr. 133/2020.
Cererile se depun la Serviciul ajutoare încălzire, programe şi incluziune sociala, care are sediul în Ploieşti, str. Văleni, nr.33
Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de materiale şcolare necesare frecventării şcolii/ grădiniţei.
Condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii sunt următoarele: să aibă domiciliul/reşedinţa pe raza municipiului Ploieşti; venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna IULIE a acestui an sa fie de 1.115 lei (pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial), respectiv 284 lei (pentru preşcolari); să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau şcoală.
Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 03.09.2020 – 10.09.2020, în intervalul orar 8,30 – 16,00 pe Strada Văleni, nr. 32, (clădirea din spatele sediului S.G.U.), însoţite de următoarele acte doveditoare: acte de identitate ale părinţilor /reprezentantului legal (în original şi copie); certificatele de naştere ale copiilor ( original şi copie) ; dovada înscrierii la grădiniţă/ şcoală ; certificat de căsătorie părinţi în original şi copie (după caz) ; acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor (după caz) ; cerere tip.
Pentru beneficiarii de venit minim garantat, precum şi pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familieice se regăsesc în evidenţele Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020.
Llista destinatarilor finali va fi actualizată lunar si, ca atare, sunt acceptate şi solicitările depuse peste acest termen, beneficiarii urmând a se regăsi pe lista din luna următoare depunerii cererii.
Informaţii suplimentare se pot solicita şi telefonic la numerele: 0244384924, 0244384920, 0244384947.
Cererea tip se poate descărca de pe site-ul www.asscploiesti.ro şi poate fi transmisă împreună cu actele doveditoare şi pe adresa de e-mail [email protected]

Articolul precedentNelu Tătaru, vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti
Articolul următorCOVID 19. 1256 de noi cazuri. Numărul infectărilor, pe județe