În calendarul popular al românilor, luna martie poartă numele de Mărțișor, iar în prima zi a acestei luni există obiceiul să se ofere fetelor și femeilor mărțișoare, mici obiecte însoțite de un fir bicolor alb-roșu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, părinții ofereau mărțișoare copiilor, fie ei fete sau băieți. Firul mărțișorului, petrecut printr-o monedă metalică găurită, din argint sau chiar din aur, era purtat fie la încheietura mâinii, la gât sau la piept. El avea un puternic rol apotropaic: ținea bolile departe și îl ferea de deochi pe cel care îl purta. De asemenea, exista credința că cei care poartă mărțișoare nu vor fi arși de soare, că vor fi frumoși, drăgăstoși și plăcuți tot timpul anului.

Firul de mărțișor, alb-roșu, alb-negru sau alb-albastru, simbolizează iarnă și vară, frigul și căldura, lumina și întunericul.

Legenda mărțișorului este strâns legată de Baba Dochia. Se spune că pe când urca oile la munte, urcuș simbolic care a început la 1 martie, Dochia ar fi tors o funie bicoloră, simbolizând zilele ale anului. În drumul său, ea ar fi găsit pe jos o monedă, a luat-o, a găurit-o și prin orificiul ei a trecut firul pe care l-a tors. Așa a apărut mărțișorul.

Mărțișorul era scos la un anumit interval în timp (de Mucenici, de Florii, de Paște) sau când înfloreau pomii fructiferi, fiind agățat de ramurile acestora, ori când veneau berzele. Atunci era aruncat în direcția acestor rostind „Barză, ia-ți negrețele și dă-mi albețele!”. Uneori era pus pe o tufă de trandafiri, sub o piatră, așezat sub cloșcă, păstrat la oglindă sau icoană sau dat pe pâine alb și vin roșu.

Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă în lista Patrimoniului imaterial al UNESCO