Polițiști rutieri au continuat acțíunile desfășurate pentru combaterea transportului rutier ilegal de persoane efectuat pe traseele licențiate.

In timp ce acționau pe strada Ștrandului din municipiul Ploiești, polițiștii au oprit pentru control un autovehicul, în care se aflau pasageri care urmau să achite contravaloarea transportului pentru ruta Ploiești – Valea Călugărească.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele șoferului depistat a mai fost întocmit proces-verbal de depistare, prin care i se aducea la cunoștință că va fi sancționat contravențional în cazul repetabilității faptei.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, totodată fiindu-i suspendat dreptul de utilizare al autovehiculului pentru 6 luni prin reținerea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

Articolul precedentPrahovean acuzat de transport ilegal de persoane pe ruta Ploiești – Valea Călugărească
Articolul următor25 de decese! Încă doi prahoveni, omorâți de gripă!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.