Trei minori, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, au dispărut dintr-un centru de plasament din Câmpina. Cazul a fost semnalat Poliției de reprezentanții unității respective.

Copiii care au plecat voluntar din centrul de plasament și nu au mai revenit sunt Iulian Andrei (foto), în vârstă de 14 ani, Ionuț Andrei, în vârstă de 13 ani, și Sebastian Andrei, în vârstă de 12 ani.

“Au fost demarate toate activităţile procedurale, poliţiştii efectuând investigaţii pentru găsirea minorilor. Reprezentanții Centrului de plasament nu au putut oferi date cu privire la articolele vestimentare cu care cei trei minori erau îmbrăcați, decât că aceștia purtau de obicei pantaloni tip jeans de culoare albastră și bluze textile de culoare închisă”, a precizat IJP Prahova.

Reprezentanţii centrului nu au putut furniza poze şi pentru ceilalţi 2 minori.

Semnalmentele minorilor:

Andrei Iulian, înălţime 1,45-1,50 m, constituţie astenică, ten deschis, ochi căprui, păr negru, scurt, fără semne particulare.

Andrei Ionuț Andrei, înălţime 1,45 m, constituţie astenică, ten deschis, ochi căprui, păr negru, scurt, fără semne particulare.

Andrei Sebastian, înălţime 1,35-1,40 constituţie astenică, ten deschis, ochi căprui, păr negru, scurt, fără semne particulare.

Persoanele care pot oferi informaţii despre minorii în cauză sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.

Foto: IJP Prahova

Articolul precedentPetrolul Ploiești 2-0 Energeticianul – Lupii se mențin în lupta pentru promovare!
Articolul următorCrimă la Pucheni Mari! Un prahovean a anunțat la 112 că și-a ucis tatăl!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.