Trei candidați din Prahova au fost eliminați, miercuri, din examenul de Bacalaureat, pentru că încercau să copieze. Cei trei nu vor avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului

La proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E)c), care s-a desfășurat miercuri, s-au prezentat 5.305 candidați dintr-un total de 5468 înscriși (4312 la matematică, respectiv 1156  la Istorie).

Potrivit datelor oficiale, 163 candidați au absentat, iar potrivit Inspectoratului Școlar Județean Prahova, nu au fost cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 ̊ C. Nu au existat candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.  Ultima probă, cea la alegere  a profilului, va avea loc pe 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Renate Weber, avocatul poporului, care a susținut asaltul PSD la Justiție
Articolul următorCel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume locuia la Bușteni! Ce au găsit polițiștii la percheziții!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.