Două echipaje de pompieri, cu autospeciale de lucru cu apă și spumă, au fost trimise la Blejoi, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00, pentru stingerea unui incendiu care, așa cum s-a dovedit la finalul intervenției, s-a soldat nu doar cu pagube materiale, ci și cu decesul unei persoane.

Incendiul izbucnit în satul Ploieștiori a afectat o baracă din lemn, de 10 – 15 metri pătrați. Aceasta a fost găsită arzând în totalitate, de pompierii militari care au intervenit la locul anunțat prin 112.

Din păcate, după lichidarea incendiului, echipajele au descoperit și o victimă.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 58 de ani, al cărui cadavru a fost găsit carbonizat, între rămășițele construcției.

Din primele cercetări, specialiștii din cadrul ISU Prahova au ajuns la concluzia că incendiul a izbucnit din cauza unui mijloc de încălzire lăsat nesupravegheat.

Articolul precedentRestricții de tonaj, pe DN 1A, după ce mai multe TIR-uri au rămas blocate în zăpadă
Articolul următorOFICIAL! Primăria Ploiești nu va organiza tradiționalul concert de REVELION
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.