Circulaţia tramvaielor din Ploieşti, pe ruta 102 Gara de Vest-Nord a fost blocată pentru câteva zeci de minute din cauza unui şofer care a pătruns cu maşina pe calea de rulare.

Nu se ştie deocamdată motivul pentru care bărbatul a pierdut controlul volanului.

Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, un echipaj de poliţie este la faţa locului şi face cercetările care se impun.

Şoferul are 67 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, dar a reieşit că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Nu a fost nimeni rănit.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAcțiune comună a Poliției și CFR Călători pentru siguranța transporturilor
Articolul următorCostel Barbu: Astăzi a început turnarea asfaltului pe Drumul European 70 (DN6), Alexandria–București. Teleormănenii vor circula în siguranță