Un șofer de 67 de ani, care a condus băut, ieri, în timp ce se afla cu maşina pe DN 1B, la Valea Călugărească, fiind implicat într-un accident cu patru maşini, a murit în secţia de Poliţie, în timp ce aştepta să fie audiat.

Evenimentul a fost anunţat de Biroul de Presă al Poliţiei Prahova după 24 de ore, iar demersul a venit în urma unei solicitări primite din partea presei locale. 

„La data de 4 martie a.c., în jurul orei 19.00, după externarea din unitatea medicală, bărbatul de 67 de ani a fost condus la sediul Poliţiei pentru audiere, împreună cu ceilalţi conducători auto implicaţi în accidentul petrecut pe DN 1B în cursul zilei. În sediul secţiei de Poliţie, în jurul orei 21.00, înainte de a fi audiat, bărbatului i s-a făcut rău, motiv pentru care poliţiştii au solicitat prezenţa unui echipaj medical. Echipajele medicale sosite la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare fără succes, bărbatul fiind declarat decedat. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei. În cauză, se fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă”, spune IJP.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident rutier cu 5 victime, între care doi copii, în Prahova
Articolul următorBilanț Coronavirus, 6 martie: 4.064 de cazuri noi și 69 de decese