Mihai Polițeanu, un apropiat al Monicăi Macovei, este primul candidat oficial la funcţia de primar al municipiului Ploieşti. Anunţul candidaturii lui Poliţeanu a fost făcut de USR Prahova într-un comunicat de presă.

Poliţeanu a mai activat în M10, partidul fondat de Monica Macovei. Ulterior a înfiinţat Iniţiativa România, organizaţie care a contribuit la strângerea de semnături pentru „Fără penali în politică” şi „Oameni noi în politică”.

Este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București și al programului de master „Studii ale naționalismului” al Universității Central Europene. Candidatul USR la Primăria Ploieşti a colaborat foarte mult cu fostul europarlamentar Monica Macovei. A fost atât consilier la Ministerul Justiţiei, dar şi asistent la cabinetul de europarlamentar al lui Macovei.

“Principala mea sarcină în calitate de candidat la funcția de Primar și apoi, sper, de Primar este să propun și să vă conving de necesitatea unui plan de pentru viitorul Ploiestiului, care să arate unde vrem să ajungem împreuna și ce fel de oraș vrem să construim împreună. O viziune inseamnă să oferi oamenilor un drum clar de parcurs, la care toți să ne înhămăm împreună. Eu vreau sa aduc la Primăria Ploiești viziune, integritate, transparență și eficiență. Ceva nemaivăzut în administrația Ploieștiului în ultimii 30 de ani, dar atât de normal”, a declarat Mihai Polițeanu, candidatul USR pentru funcția de Primar al Ploieștiului, potrivit unui comunicat al partidului.

Articolul precedentProtest anunțat la TCE Ploiești. Marș pe traseul Primăria Ploiești – Prefectura Prahova
Articolul următorPloieşti: Tâlhar prins în flagrant de către un poliţist aflat în timpul liber
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.