Vești tot mai proaste pentru români! Din toamnă va urma un nou val de scumpiri.

Majorările de preț se vor vedea din plin în rândul alimentelor de bază. Astfel, scumpiri vor la carne, ouă și lactate.

La sfârşit de an agricol, fermierii estimează majorări de 30% la carnea de porc şi produse lactate, precum şi de 20% la ouă. Asta în contextul în care, de la începutul anului, preţurile au crescut constant.

Cauzele noului val de scumpiri ar scumpirea carburanților, a gazelor, a curentului, dar și a secetei din această vară

“Sunt mai multe motive: combustibilul, energia, gazul, forța de muncă și hrana pentru animale. Dacă un crescător cumpăra înainte cu 80 de bani kg de porumb sau grâu, anul ăsta prețul este dublu”, spune un fermier.

După carne, ouă și lapte, prețul ar putea crește și la ulei de floarea soarelui.

În ultimul an, alimentele s-au scumpit cu aproape 15%. Pe primul loc în topul scumpirilor se află uleiul, urmat de cartofi, făină, mălai, pâine, brânză sau carne.

 

Articolul precedentLucian Bode: Vom avea în teren, la deschiderea anului şcolar, peste 8.800 de efective ale MAI
Articolul următorToalete publice și parcuri vandalizate în Ploiești. Un nou apel la civilizație