Ministrul propus pentru Antreprenoriat şi Turism, Daniel Cadariu, a declarat după audierile din Parlament pentru validarea mandatului în viitorul guvern PSD-PNL-UDMR că din 2022 tichetele de vacanță vor fi eliberate bugetarilor.

”Pentru anul 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru lucrătorii din sectorul bugetar” a declarat Cadariu, potrivit Știrilor Pro TV.

În ceea ce privește angajații din privat, aceștia vor putea beneficia de vouchere de vacanță compensate de stat doar dacă bugetul va permite acest efort financiar.

”Agenţii economici care doresc să emită aceste tichete de vacanţă vor putea deduce cheltuielile cu aceste sume. În măsura în care în perioada aceasta de aplicare a acestui program de guvernare economia va funcţiona şi încasările la buget vor fi suficient de mari, intenţionăm ca mare parte din aceste cheltuieli să le compensăm către agenţii economici de la bugetul de stat, dar asta ţine strict de mersul economiei”, a precizat viitorul ministru al Turismului.

Anul acesta, bugetarii nu au mai beneficiat de vouchere de vacanță, fosta guvernare invocând lipsa banilor de la bugetul de stat.