După ce primarul Adrian Dobre  a garantat faptul că ploieştenii nu vor rămâne fără apă caldă şi căldură de la 1 mai, cu toate că Veolia Energie a anunţat că nu mai are dreptul de a furniza serviciul public de alimentare cu energie termică de la acea dată, viceprimarul George Pană a ţinut să precizeze faptul că lucrurile sunt destul de complicate şi că municipalitatea se află într-o situaţie delicată.

Concret, Pană a susţinut că într-adevăr sunt nişte studii care reliefează faptul că există posibilitatea de a înfiinţa un ADI Termie şi o societate pe care să o gestioneze autoritatea locală, însă timpul este extrem de scurt pentru a clarifica această situaţie.

Totodată, viceprimarul a punctat şi faptul că o licitaţie privind delegarea sistemului de termoficare unei alte societăţi nu va putea fi finalizată într-un timp rezonabil astfel încât, de la 1 mai, să existe un nou operator.

Aşadar, în opinia edilului, singura soluţie este ca primarul Adrian Dobre, ”negociatorul şef”, să ajungă la o soluţie cu reprezentanţii Veolia Energie.

Vezi mai jos declaraţia viceprimarului George Pană pe această temă.

Articolul precedentVIDEO Percheziții ale polițiștilor ploieșteni la persoane specializate în fraude informatice
Articolul următorPloieștiul nu primește autobuze electrice de la Ministerul Mediului! A fost respinsă solicitarea Primăriei