Prezentă la Ploiești, unde a participat la Comitetul Executiv al PSD Prahova, premierul României, Viorica Dăncilă, a anunțat faptul că proiectul privind realizarea autostrăzii București – Brașov, tronsonul Comarnic – Brașov, va suferi o nouă modificare.

După ce în ultima perioadă s-a vorbit despre realizarea porțiunii de autostradă printr-un parteneriat public – privat, anunțându-se faptul că un consorțiu turco – chinez s-a arătat interesat de realizarea lucrărilor, Dăncilă a susținut susținut duminică faptul că se renunță la formula de parteneriatului și că subiectul va fi pe ordinea de zi a unei şedinţe a CSAT, pentru declararea tronsonului de interes național.

„Autostrada Comarnic – Brașov este în parteneriat public privat. Am avut solicitare a unei societăți chinezo-turce… Eu am hotărât, împreună cu colegii mei să scoatem din parteneriat public – privat, iar în prima ședință de CSAT, această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările”, a precizat premierul Viorica Dăncilă.

Primul ministru al României a lăsat să se înțeleagă că motivul unei astfel de decizii ar fi că procedurile de licitație sunt complicate și că pentru a preveni contestațiile autostrada ar urma să fie realizată din fonduri guvernamentale.

De precizat este faptul că premierul a evitat să precizeze un termen când ar urma să înceapă lucrările, precizând că mai întâi așteaptă votul din CSAT.
Declarația a fost făcută în cadru unei conferințe de presă pe care o puteți urmări în materialul video de mai jos:

Articolul precedentMotociclist rănit grav la Bușteni! A intrat într-un TIR!
Articolul următorTrei noi focare de pestă porcină africană confirmate în Prahova