razie la Ploiesti

Echipaje mixte de polițiști și comisari de la Protecția Consumatorilor au făcut  verificări, sâmbătă, în Oborul ploieștean.

La razia de sâmbătă au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Municipiului Ploiești, scopul verificărilor fiind pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniului comerțului.

Potrivit IJP Prahova, la acțiune au luat parte și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.

Polițiștii au verificat 83 de agenți economici și au controlat 43 de autoturisme.
Pentru neregulile constatate oamenii legii au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 221.550 lei.

Totodată, au confiscat bunuri (produse nealimentare, de igienă personală, articole de uz casnic, articole vestimentare, articole de încălțăminte, băuturi răcoritoare, bere, băuturi spirtoase, miez nucă, țigarete, pâine, pulpe pui, mezeluri, legume ) în valoare de 14.710 lei si au retras de la comercializare bunuri în valoare
1.832 lei;

Spre exemplu, în urma verificărilor efectuate la punctul de lucru din Ploiești al unei societăți comerciale din Ilfov s-a constatat că agentul economic oferea spre comercializare 55 doze bere, 47 sticle băuturi răcoritoare, 22 sticle apă plată/ minerală, 1,75 litri băutură spirtoasă, 3 saci cărbune grătar, pentru care nu a putut face dovada provenienţei.

Totodată, a fost identificată suma de 501 lei, nefiscalizată, provenită din încasările zilnice.
Reprezentantul D.S.V.S.A Ploiești a dispus retagerea de la comercializare a cantității de 24 kg preparate culinare și 33 kg materie primă și ca măsură complementară suspendarea activității punctului de lucru până la îndeplinirea condițiilor sanitar veterinare.
Pentru abaterile constatate agentul economic a fost sancționat contravențional de către polițiști cu amendă de 10.000 lei și confiscarea bunurilor menționate și a sumei de bani, iar de către reprezentantul D.S.V.S.A Prahova cu amendă în cuantum de 2000 lei.

La punctul de lucru al unei societăți comerciale din Ploiești s-a constatat că a oferit spre vânzare 81 bucăți pâine, 160 țigarete și nu a fiscalizat suma de 194 lei provenită din încasările zilnice.
Totodată s-a constatat că agentul economic a difuzat către public opere muzicale fără a deține licențe neexclusive emise de autoritățile competente.
Pentru abaterile constatate agentul economic a fost sancționat contravențional de către polițiști cu amendă de 21.500 lei și s-a dispus confiscarea bunurilor menționate și a sumei de bani.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 44 ani, din Ploiești, care comercializa diverse bunuri culturale mobile fără a deține acte de proveniență și fără autorizațe de comercializare.

Bunurile au fost ridicate în scopul continuării verificărilor pentru a stabili dacă provind din comiterea unor fapte penale.

Articolul precedentJepii Mici, cel mai periculos traseu din Bucegi, reamenajat de salvamontiști
Articolul următorInundații, în Prahova, la Gura Vitioarei și la Vălenii de Munte
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.