Polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare în această dimineaţă 100 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

 

 

Din cercetări a reieșit că persoana bănuită ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, fără a obține autorizările prealabile impuse de lege.

Activitățile sunt realizate în 35 de județe, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu implicarea polițiștilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentImpact între două autoturisme, în Ploieşti. Unul dintre şoferi se afla sub influența alcoolului
Articolul următorAvarii la rețeaua electrică, în 13 localități din Prahova. 4.000 de consumatori sunt afectați