O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară, solicitați să intervină la un număr foarte mare de intervenții montane.

Au fost salvate 94 de persoane, iar 37 dintre acestea au fost predate către Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

„O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară, solicitați să intervină la un număr foarte mare de intervenții montane”, anunță Salvamont.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 90 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 94 de persoane, dintre acestea 37 fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, iar un caz a fost predat către elicopterul SMURD pentru transport la spital.Din păcate o persoană și-a pierdut viața și a a fost predată la IML.

S-au mai primit 45 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană si despre domeniile schiabile.

Articolul precedentDacă îi cunoașteți, sunați urgent la 112! Tineri suspecți în cazul unor tâlhării care au avut loc în Ploiești
Articolul următorPrahova. Furturi de catalizatoare auto în Ploiești