Astăzi se anunță o ședință de Guvern decisivă. Premierul României – Marcel Ciolacu urmează să aprobe un set de măsuri convenite cu protestatarii.
Printre măsurile care urmează să fie adoptate astăzi se numără controale înăsprite la granițe pentru camioanele ucrainene, cântărirea camioanelor de transport marfă la punctele de trecere a frontierei, stabilirea unor limite pentru depășirea greutății camioanelor.
Restituirea parțială a accizei la motorină, cerută de protestatari este un subiect încă în discuție.
Revolta fermierilor și transportatorilor continuă. Negocieri eșuate
Revolta fermierilor și a transportatorilor a ajuns în cea de-a 9-a zi. La Afumați, lângă București, este și astăzi punctul zero al manifestației. Oamenii sunt indignați și promit că vor rămâne în stradă până când vor primi rezolvări clare la problemele pe care le au. Și la Constanța protestatarii și-au dat întâlnire pe Șoseaua de Centură au pornit către porțile 7 și 9 ale Portului Constanța.
Între timp, Serviciul de frontieră din Ucraina a anunțat că transportatorii și fermierii români vor bloca astăzi un al treilea punct de la granița cu Ucraina. Blocajul nu va afecta circulația mașinilor și autocarelor.