Un microbuz cu șapte persoane s-a răsturnat, miercuri dimineață, într-un șanț de aproximativ trei metri pe DN1A, la Măgurele.
ISU Prahova a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o ambulanța Smurd și autospeciala de transport victime multiple. Potrivit ISU, nu au existat victime încarcerate, persoanele aflate în microbuz reușind să iasă singure din vehicul, înainte de sosirea echipajelor de urgență.
Răniții au fost evaluați medical la fața locului, iar șase persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru îngrijiri suplimentare.