Autorităţile de control din judeţul Prahova au aplicat, în ultimele 24 de ore, amenzi de peste 57.000 de lei în urma unor acţiuni pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, la nivelul judeţului Prahova, în ultimele 24 de ore au fost executate 25 de acţiuni punctuale şi au fost verificate peste 1590 de persoane şi peste 220 de autovehicule. În total, au fost aplicate peste 320 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 57.000 de lei.
Şi în acest weekend, poliţiştii împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi instituţii cu atribuţii de control, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, vor acţiona atât în uniformă, cât şi în civil, pentru verificarea regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentMașinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmatriculate. De când, citiți aici
Articolul următorCoronavirus 18 octombrie: 3.920 de cazuri noi. INCIDENŢA infectărilor, pe judeţe