Garda de Mediu Prahova a aplicat o amendă de 100.000 de lei unei ferme de păsări şi a înaintat actele către APM pentru suspendarea autorizaţiei dacă neregulile constatate nu sunt îndreptate. Principala problemă ţine de aruncarea neconformă a dejecţiilor de la păsări.

“În urma unei sesizări primite, comisarii GNM CJ Prahova au aplicat unei societăți ce desfășoară activitatea de creștere a păsărilor din comuna Ciorani o sancțiune contravențională în valoare totală de 100.000 lei pentru neregulile identificate. La verificarea în teren, comisarii de mediu au constatat nerespectări ale condițiilor prevăzute în Autorizația Integrată de Mediu în sensul că valorile indicatorilor de calitate a apei subterane prezentau creșteri față de valorile prevăzute în actul de reglementare iar platforma de depozitare a dejecțiilor de pasăre rezultate din activitate nu era conformă, societatea neprezentând niciun fel de document cu privire la construcția acesteia”, se arată într-un mesaj oficial transmis de Garda de Mediu Prahova.
“În consecință, GNM CJ Prahova a înaintat către APM Prahova notificarea prealabilă suspendării activității cu termen de remediere a deficiențelor”, mai anunţă Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Prahova.
Pe pagina oficială de Facebook a instituţiei au fost publicate mai multe fotografii din timpul controlului, care arată un câmp din localitate plin cu dejecţii, fără vreun indiciu clar că s-ar fi luat vreo măsură ca substanţele nocive să nu pătrundă în sol.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentLudovic Orban: Sunt categoric împotriva înțelegerii cu PSD, pe față, pe spate! Nu poți pune alături două partide antinomice, e o solutie catastrofală!
Articolul următorLudovic Orban: Coaliția TREBUIE refăcută! Este singura coaliție decentă, cea cu USR și UDMR, care să evite PSD