Cetățenii ruși încep să resimtă primele măsuri impuse de Occident. În acest context, Guvernul pregătește un set de măsuri împotriva cumpărării en-gros, dar și pentru a controla prețurile.
Acest lucru se întâmplă după ce în anumite zone au fost achiziționate cantități mari de produse, mai mult decât este necesar pentru consumul individual. În acest moment nu se știe exact care vor fi produsele pentru care se va impune limită, însă se preconizează că din această categorie vor face parte produsele lactate, produsele de panificație și zahăr, scrie sursa citată.
Totodată, tot mai multe companii de renume se retrag rând pe rând din Rusia. De exemplu, producătorii de avioane Boeing, Airbus și Embraer au suspendat furnizarea de piese de schimb pentru aeronavele lor către companiile aeriene ruse. Centrul de antrenament Boeing din Skolkovo și-a încetat temporar activitatea.
De asemenea, producătorii de automobile Mercedes-Benz, BMW, Volvo, MAN și-au oprit exporturile pentru o perioadă. Suzuki, Honda, Mazda nu vor furniza mașini și motociclete. General Motors și Scania suspendă livrarea mașinilor, iar Nissan suspendă producția crossover-ului Pathfinder. Totodată, Volkswagen Group a întrerupt temporar livrarea autovehiculelor. Producția de mașini ale Grupului Volkswagen în țară a fost oprită până la noi ordine.
Acestea sunt doar unele din măsurile pe care statele Occidentale le-au adoptat în Rusia pentru a bloca economia, având în vedere acțiunile în Ucraina, foarte violente și cu un impact major asupra populației.