Viorel Părpăneaţă, inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), va ajunge în faţa judecătorilor, după ce a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei într-un dosar în care este acuzat că le-a cerut subalternilor săi câte 1.000 euro lunar pentru a-i menţine în funcţie.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Pe data de 20 mai 2022, în cadrul unei şedinţe de management organizată la un hotel din Sinaia, inculpatul, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la fiecare dintre şefii inspecţiilor teritoriale din cadrul I.S.C.I.R. câte 1.000 de euro lunar pentru menţinerea lor în funcţie. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul ar fi lăsat să se înţeleagă că, dacă inspectorii şefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demişi (revocaţi) şi vor fi numite alte persoane pe funcţiile lor.
Ulterior, la data de 08 iunie 2022, inculpatul Părpăneaţă Viorel ar fi primit de la unul dintre inspectorii respectivi suma de 5.000 de lei.
În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv inspector de stat şef al I.S.C.I.R..
Dosarul de urmărire penală privind-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Bucureşti.
Sursa: Realitatea de Prahova