Un bărbat în vârstă de 64 de ani, cetățean din Republica Moldova, a fost depistat de către jandarmii prahoveni în timp ce sustrăgea, cu ajutorul unui furtun, vin din interiorul unei cisterne.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru delapidare.
Conform IJJ Prahova, în data de 05.07.2022, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au surprins în flagrant o persoană de sex bărbătesc, în timp ce sustrăgea cantitatea de 50 litri de vin dintr-o autocisternă oprită într-o parcare amenajată din proximitatea unui parc industrial.
În cauză, conducătorului auto i-a fost întocmit act de sesizare, bunurile folosite la săvârșirea faptei precum și cantitatea de vin sustrasă, fiind predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
Conform IPJ Prahova, în jurul orelor 20:15, polițiștii Secției nr.7 de poliție rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați prin dispeceratul Poliției Municipiului Ploiești cu privire la faptul că, o echipă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova ar fi depistat o persoană, în timp ce sustrăgea o cantitate de vin, din ansamblul auto pe care îl conducea.
Sursa: Realitatea de Prahova