Salvamontiştii din Prahova şi Dâmboviţa au avut, vineri şi sâmbătă, mai multe intervenţii în Munţii Bucegi pentru găsirea şi coborârea unor turişti care s-au aventurat nepregătiţi pe munte şi au fost surprinşi de vremea urâtă.
 
Printre persoanele salvate s-a numărat şi o tânără care născuse de doar câteva zile şi care a fost găsită epuizată şi la un pas de hipotermie.

Cea mai recentă acţiune a avut loc sâmbătă după-amiază, pentru recuperarea a patru persoane. Au participat salvamontişti de la serviciile Salvamont Buşteni, Salvamont Prahova şi Salvamont Dâmboviţa.

Vremea capricioasă, cu vânt puternic şi ploaie, a determinat scăderea vizibilităţii şi i-a făcut pe turişti să ceară ajutorul salvamontiştilor. Cei patru turişti, originari din Vâlcea, au fost coborâţi înspre Peştera şi predaţi salvamontiştilor dâmboviţeni, au anunţat reprezentanţii Salvamont Buşteni, într-un mesaj publicat sâmbătă.

Cu o zi înainte, ei au mai avut o intervenţie similară, pentru coborârea a doi tineri care rataseră ultima telecabină.

“Actiune in desfasurare a salvamontistilor din Busteni, Prahova si Dâmbovita. Acestia fac eforturi in aceste momente pentru salvarea a patru tineri din Vâlcea care s-au aventurat pe creasta muntelui spre Vf.Omu fara niciun fel de echipament montan. Vremea capricioasa cu ploaie, vânt puternic si vizibilitate redusa, i-au determinat sa ceara ajutor salvamontistilor. In plus, fata din grup, mămică de numai cateva zile, era epuizata si se afla la un pas de hipotermie. Putin mai devreme salvatorii din Busteni si Prahova au predat victimele, colegilor din Dâmbovita care acum îi coboara spre Pestera. Mentionam ca ieri seara alti doi turisti au trecut prin momente similare dupa ce au petrecut prea mult pe trasee si au ratat coborârea cu ultima telecabina”, a fost mesajul transmis de Salvamont Buşteni.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Tânără de 20 de ani, prinsă drogată la volan
Articolul următorProfesorii ar putea semna demisia în alb a premierului