Trenurile internaţionale IR 473 Budapesta – Arad – Sibiu – Bucureşti Nord şi IR 347 Viena – Budapesta – Sighişoara – Bucureşti Nord au fost anulate, luni, pe distanţa Arad – Bucureşti Nord, din cauza deraierii unui tren de marfă pe calea ferată din Ungaria, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.
”Din cauza deraierii duminică, 9 iulie 2023, a unui tren de marfă pe calea ferată din Ungaria, potrivit site-ului https://www.mavcsoport.hu/ circulația trenurilor pe linia Békéscsaba dintre Tiszatenyő și Mezőtúr este închisă temporar, iar pe linia Budapesta-Újszász-Szolnok-Békéscsaba-Lőkösháza trenurile circulă cu întârzieri. În acest context, trenurile internaționale IR 473 Budapesta – Arad – Sibiu – București Nord și IR 347 Viena – Budapesta – Sighișoara – București Nord au fost anulate, astăzi 10 iulie, pe distanța Arad-București Nord, urmând a se forma un tren suplimentar de la Arad la București Nord. În stația Arad, CFR Călători s-a organizat să ofere apă și produse preambalate pasagerilor.
Menționăm că pasagerii care au bilete în trafic intern, la cele 2 trenuri anulate, au fost îndrumați la alte trenuri, astfel: cei cu destinația Arad – Simeria – Brașov, cu trenurile IC 522/ IR 532, iar cei cu destinația Sibiu – Brașov – București Nord, cu trenuri regio până la Brașov și în continuare cu trenuri interregio pe relația Brașov – București Nord.
Conform informărilor transmise de MAV-Start – Ungaria, circulația feroviară în zona afectată nu se va relua în cursul acestei zilei. Pe măsură ce vom primi noi informații, vom informa asupra modului în care se va realiza circulația. De asemenea, până la restabilirea circulației feroviare din Ungaria, în condiții normale, trenurile internaționale spre/dinspre Budapesta vor înregistra întârzieri, cu posibilitatea ca anumite trenuri să circule pe rute deviate atât în Ungaria, cât și în România.
Restituire contravaloare bilete
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (pentru distanța neefectuată). Detalii privind condițiile de restituire pot fi accesate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie și la secțiunea Trafic internațional / Informații de călătorie în trafic internațional.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara Nord, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- la personalul nostru din staţii”, notează compania feroviară.