Un bărbat a murit, duminică, în comuna prahoveană Fântânele, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat pe un câmp.

Poliţia Prahova a anunţat că autoturismul s-a răsturnat din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

“Din primele verificări, un conducător auto de 63 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism pe DJ149, din direcția DN1B spre Fântânele, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și părăsind partea carosabilă, s-a răsturnat. Din nefericire, bărbatul a fost declarat decedat de cadrele medicale. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a informat IJP Prahova

ISU Prahova a anunţat că în autoturismul răsturnat se afla un singur ocupant, un bărbat în vârstă de 63 de ani, care a fost găsit decedat. Pentru scoaterea victimei a fost nevoie de un echipaj de descarcerare, a mai anunţat  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a mai trimis la faţa locului un echipaj de stingere și unul de prim-ajutor.

Articolul precedentCod portocaliu până luni dimineață
Articolul următorAccident cumplit DN1, pe Centura de Vest a Ploieștiului! O maşină a “retezat” un stâlp şi balustrada și s-a oprit la marginea unei pante abrupte